Reflexoterapie

 

Din punct de vedere etimologic, cuvântul reflexologie survine din latinescul reflexus care înseamnă reflectat, răsfrânt, iar din punct de vedere terapeutic, ca metodă de tratament, originea ei se pierde în negura timpului. Multe popoare antice cunoşteau tratamentul natural de vindecare prin masarea zonelor reflexogene. După unele izvoare, terapia prin masajul anumitor puncte de pe corpul uman ar fi apărut înaintea acupuncturii, cu 5000 de ani în urmă.

Istoricul şi vechimea reflexologiei nu pot fi stabilite cu precizie, ele pierzându-se în trecutul fabulos al marilor civilizaţii ale omenirii, cum ar fi civilizaţia chineză şi cea egipteană.
China şi Egiptul au constituit în antichitate cele mai importante surse de transmitere a celor mai aprofundate cunoştinţe medicale. Experienţa lor a fost transmisă, însuşită şi chiar îmbunătăţită ulterior şi de alte popoare (Persia, Japonia, India, Rusia).

Reflexologia este o tehnica de masaj al punctelor reflexogene situate inspecial pe labele picioarelor, pe maini, si pe cap. Ea vizeaza restabilirea echilibrului energiei vitale a tuturor glandelor si a tuturor organelor corpului. Cand fluxul energetic este nestingherit, suntem sanatosi, dar cand este blocat de o tensiune sau o congestie apare boala. Prin tratarea reflexelor plantare, palmare sau la nivelul urechii blocajele sunt eliminate si armonia se restabileste in toate sistemele.

Un tratament tipic de reflexoterapie dureaza aproximativ 30- 40 minute. Camera in care are loc sedinta trebuie sa fie linistita, calda, confortabila.Imbracamintea pacientului trebuie sa fie legera. 
Scopul principal al reflexoterapiei este de ordin profilactic, de a preveni imbolnavirea si de a mentine starea de sanatate, insa de foarte multe ori ea devine un factor determinant in tratamentul complementar al unor afectiuni.

Principalul beneficiu al reflexoterapiei este relaxarea. Dar prin reducerea tensiunii se imbunatateste totodata si aprovizionarea cu sange, se obtine o functionare fara probleme a nervilor si astfel se restabileste armonia tutror functiilor organismului. Intrucat majoritatea bolilor de astazi apar ca urmare a efectelor stresului, un tratament reflexoterapeutic poate aduce enorme beneficii unei game largi de boli.

CARE SUNT AFECTIUNILE TRATATE PRIN REFLEXOTERAPIE

• Tulburari digestive: constipatie, colita, enterita, dispepsie, balonare, meteorism
• Disfunctii genitale: impotenta, ejaculare precoce
• Celulita
• Hipertensiune
• Diabetul 
• Obezitatea
• Osteoporoza

Tarife

Promotia lunii iulie!

Constiinta Atomului cu doar 8 Ron; Reaparitia Lui Christos cu doar 12 Ron; Pachet promotional: Constiinta Atomului si Reaparitia Lui Christos cu doar 20 Ron

Cursuri de Reiki la Hara Therapy

Hara Therapy organizează în această vară cursuri de inițiere de Reiki gradl I și II. Puteți descoperi această tehnică milenară dar și noi valențe ale dumneavoastră, puteți găsi raspunsuri la multe întrebări!

De ce nu este totul așa cum am vrea?

Există armonie înlăuntrul nostru? Credem cu tărie că avem doar ceea ce merităm? Iată întrebări ce ar putea să ne ajute să înțelegem de ce nu sunt toate lucrurile așa cum visăm noi.

Citeste...

Corp emotional. Vindecare prin camp vibrational emotional

In ziua de azi, viata noastra zilnica este un proces de initiere. Cheia este sa sa ne permitem sa fim constienti de sentimentele si raspunsurile emotionale la diferitele situatii, sa le observam si sa le echilibram.

Citeste...

Curăţarea de pietre a ficatului si fierii

Curăţarea ficatului de pietre (care vin din fiere și înfundă canalele în ficat) îmbunătăţeşte foarte mult digestia care este fundamentală pentru sănătate. Te poţi aştepta să dispară alergiile

Citeste...

Va invitam sa va inscrieti la newsletter-ul nostru pentru a va tine la curent cu ultimele oferte si noutati.

Magazin online

Constiinta Atomului

In acest secol s-au inregistrat multe progrese in ceea ce priveste stiinta atomica si cunostintele omului despre structura universului, structura omului si relatia dintre cele doua. Aceasta carte ofera o baza inteligibila ocultistului pentru un studiu al constiintei in stransa si dreapta legatura cu modelul de viata al universului. „Atomul” apare ca o copie completa a structurii energetice comune pentru toate formele de viata – cosmica, planetara, umana si subumana. Pentru mai multe informatii si comenzi vizitati noul nostru site www.haratherapy-publishing.ro

Intrebari frecvente

Ce sunt zonele reflexogene?

Zonele reflexogene sunt anumite puncte nervoase ce se află în interdependenţă cu anumite părţi îndepărtate ale corpului. Pe toată suprafaţa corpului nostru găsim zone reflexogene, însă cele despre care se vorbeşte în această carte se gă

Toate intrebarile...
© 2014 Hara Therapy   Contact